Campionii mondiali neoficiali

Pe măsură ce ne apropiem de timpurile noastre, ideea despre cel mai puternic jucător al lumii dintr-o anumită perioadă începe să se contureze din ce în ce mai clar.

Putem vorbi deja despre așa-zișii campioni mondiali neoficiali, care s-au bucurat în epocă de o recunoaștere generală, dar nu au fost învingători într-o anume competiție cu caracter oficial care să poată fi numită Campionatul Mondial.

Prima figură in această galerie poate fi considerată dintr-un anumit punct de vedere și cea mai proeminentă.

François-André Danican Philidor (1726 – 1795), un musician francez agreat la curțile regale, a fost în același timp un șahist cu o forță extraordinară și o gândire șahistă prin care și-a depășit cu mult contemporanii. Se poate spune că el a pus bazele strategiei cu mult înaintea lui Steinitz, dar este posibil ca moștenirea sa, materializată în Analyse du jeu des Échecs (1749) să nu fi fost înțeleasă decât mult mai târziu. Philidor este cel care a descoperit că Pionul este sufletul partidei de șah, fapt care străbate din exemplele analizate de el în carte. Unul din tiparele lui preferate este sacrificiul de material pentru a crea doi pioni liberi legați de neoprit.

Alexandre Deschapelles (1780 – 1847) militar de carieră, rămâne o figură controversată. Unele surse îl citează ca prim professor de șah al lui La Bourdonnais (vezi mai jos) și predecesor al lui pe tronul neoficial de campion în perioada aproximativă 1800-1820. În cercurile rusești, este prezentat mai degrabă ca un fel de Baron von Muenchhausen al șahului, ale cărui rezultate și abilități nemaiauzite ar fi cunoscute din propriile istorisiri.

Lucrurile stau mai clar în cazul elevului său Louis-Charles Mahé de La Bourdonnais (1795–1840). În urma victoriei într-o serie de meciuri disputate în 1834 cu irlandezul Alexander McDonell (cel mai puternic jucător britanic) i-a fost recunoscută supremația continental și, implicit, mondială.

Hegemonia franceză a fost frântă de criticul literar englez (specializat în operele lui Shakespeare) Howard Staunton (1810 – 1874). Staunton a salvat mândria britanică învingându-l clar pe francezul Saint Amant în meciul lor din 1843. Într-o epocă eminamente romantică, Staunton a practicat un joc pozițional, cu preferință spre pozițiile blocate. Este unul dintre primii promotori a ceea ce numim în zilele noastre Deschiderea Engleză.

Standardul acceptat în turneele moderne poartă numele lui Staunton, ca urmare a faptului că acesta le-a promovat în articolele sale din presă. Autorul de drept al pieselor este Nathaniel Cook, un nume practic uitat de istorie.

Staunton s-a implicat activ în organizarea turneului internațional de la Londra, în 1951. Este primul turneu de această anvergură, dar, obosit poate și de eforturile de organizare, Staunton nu și-a reconfirmat supremația. Învingător a fost:

Karl Ernst Adolf Anderssen (1818 – 1879) din Germania. În partidele lui Anderssen, arta atacului a căpătat cote estetice nemaivăzute înainte. Lui îi aparțin Partida Nemuritoare (Gambitul Regelui, împotriva lui Kieseritzky) și Partida Veșnic Verde (Gambitul Evans, cu Dufresne)! Prea puțini dintre contemporani și-au dat seama că atacurile lui Anderssen erau încununate de succes și datorită bazei poziționale care stătea la baza lor. În Atacul Evans, de exemplu, Anderssen folosea centrul său de pioni ca un scut în spatele căruia își regrupa îndelung piesele înainte de a lansa ofensiva decisivă.

În perioada supremației sale, Anderssen a suferit totuși două înfrângeri în meciurile cu Wilhelm Steinitz în 1866, dar, mai important, în 1958, cu:

Paul Charles Morphy (1837 – 1884) din Statele Unite ale Americii, jucătorul care pentru o scurtă perioadă a dovedit cea mai clară supremație în fața contemporanilor. După ce i-a învins fără drept de apel pe toți maeștrii americani, Morphy a călătorit în 1958 în Europa, provocându-l la un meci pe Howard Staunton. Din motive pe care le putem numai presupune, britanicul a evitat confruntarea directă, în vreme ce Morphy își croia drum către meciul cu Anderssen învingându-i unul după altul pe maeștrii cei mai renumiți ai timpului.

Comentatorii din toate timpurile au fost unanimi în a explica victoria clară a lui Morphy în fața lui Anderssen prin superioritatea dinamică și strategică și printr-o perspectivă mai largă asupra jocului. Este aceasta o concluzie pripită, care s-a perpetuat în timp fără o reconsiderare a realității obiective. Anvergura creatoare a lui Anderssen era cu mult mai largă decât a briliantului său adversar. Morphy a avut de partea sa nu numai diferența de vârstă, ci și precizia neiertătoare cu care aplica metodele sale ceva mai limitate de luptă.

După succesul său răsunător în Europa, Morphy s-a retras din activitatea competițională pentru totdeauna; până la proclamarea primului Campion Mondial oficial, Anderssen și-a reluat astfel poziția dominantă.

Antrenori

mihail-marinth

 

MIHAIL MARIN

 

Mai mult

luiza-marinth

 

LUIZA MARIN

 

Mai mult

 

otilia-baciuth 

 

OTILIA BACIU

 

Mai mult

 

stefan-baciuth

 

STEFAN BACIU

 

Mai mult

 

vlad-jianuth

 

VLAD JIANU

 

Mai mult

 

Copyright © 2014 - 2016 Sah Club Mihail Marin. Toate drepturile rezervate.