Campionii mondiali oficiali sub egida FIDE

Încă din perioada interbelică, în Uniunea Sovietică se ridicase un pretendent periculos la coroana lui Alehin în persoana lui Mihail Moiseevici Botvinnik (1911-1995).

Bucurându-se în acea perioadă de sprijinul nelimitat al conducerii de partid și de stat, Botvinnik nu a reușit să concretizeze discuțiile preliminare asupra unui meci cu Alehin. Acuzat de colaboraționism cu naziștii precum și de anti-semitism, Alehin se stinge din viață în 1946, la numai 54 de ani.

FIDE a folosit latura prielnică a acestui nefericit eveniment, preluând frâiele disputării campionatului mondial. Prima ediție postbelică s-a disputat în două etape, la Haga și Moscova. 5 jucători selectați cu toată rigoarea și-au disputat titlul suprem într-un meci-turneu în 5 tururi. Turneul s-a încheiat cu victoria categorică a lui Botvinnik, care avea să dețină titlul cu două mici întreruperi pentru nu mai puțin de 15 ani. Din 1948, campionatele mondiale s-au desfășurat conform unor cicluri de 3 ani, constând în trieri succesive ale jucătorilor din finalele naționale, cele 12 turnee zonale, interzonale, turneul candidaților (înlocuit ulterior cu meciurile candidaților) și culminând cu meciul pentru titlul mondial, opunându-l pe vechiul campion cu învingătorul acestui întreg maraton de turnee.

Succesul lui Botvinnik a inaugurat o nouă eră în șah.

Nu este vorba nici pe departe de o supremație incontestabilă; alternând pregătirea șahistă cu proiecte de inginerie, iar ulterior cu informatica, Botvinnik nu a strălucit întotdeauna prin rezultate. El și-a apărat greu titlul în 1951 (cu Bronstein) și 1954 (Smyslov), fiind salvat de clauza conform căreia scorul de egalitate după 24 de partide îi permitea să-și păstreze titlul. În 1957 și 1960 el a cedat pentru un an titlul în fața lui Smyslov și Tal, dar o nouă clauză i-a readus titlul de fiecare dată după numai un an: dreptul la un meci revanșă.

Meritele lui Botvinnik se referă în primul rând la abordarea științifică a pregătirii șahiste. El a subliniat strânsa legătură care există între variantele de deschidere și pozițiile tip de joc de mijloc sau final, importanța pregătirii fizice și psihologice, precum și a unui regim de viață sănătos. Botvinnik a scris mult, fiind animat de convingerea netăinuită că numai prin confruntarea propriilor analize cu opinia marii mase a cititorilor un șahist se poate menține în formă.

Metodele lui Botvinnik și-au dovedit valabilitatea peste ani; stau dovadă doi dintre elevii așa numitei școli de șah a lui Botvinnik, Anatoly Karpov și Garry Kasparov.

Vassili Vasilievici Smyslov (Uniunea Sovietică, 1921-2010, campion mondial între 1957-1958) deține recordul de număr de meciuri disptate cu Botvinnik. La cele două confruntări care au făcut ca titlul să treacă de la unul la altul, se adaugă meciul încheiat la egalitate în 1954.

Stilul lui Smyslov nu este ușor de descris. Lovindu-se de această problemă, mulți comentatori s-au refugiat în referiri la excelenta lui tehnică de final, care nu reflecta decât o mică parte a personalității sale șahiste. Jocul lui Smyslov era în primul rând pozițional, dar el păstra controlul poziției prin uriașa sa forță de calcul, un aspect nu întotdeauna evident. Acest detaliu conferea multora dintre partidele sale un caracter aparent lipsit de unitate sau coerență, cu schimbări de peisaj la tot pasul.

Trebuie remarcată de asemenea longevitatea lui Smyslov. În 1984, la vârsta de 63 de ani, el s-a calificat în finala Candidaților fiind oprit din această tardivă ascensiune spre culmi de foarte tânărul pe atunci Garry Kasparov...

Mihail Nehemievici Tal (Uniunea Sovietică, 1937 – 1992, campion mondial între 1960-1961) este poate cel mai iubit dintre campionii mondiali, pentru caracterul spectaculos și imprevizibil al jocului său, pentru cascadele de sacrificii (nu întotdeauna corecte) cu care își îngenunchea adversarii. Este și campionul care a deținut titlul cel mai scurt timp, cu câteva săptămâni mai puțin decât Smyslov.

Tal a continuat să fie un candidat real la titlul mondial în anii 60, dar după 1968 prima sa calificare la Candidați a survenit de-abia în 1979! În ciuda lipsei de succes în ciclurile de campionat mondial, Tal a continuat să-și bucure fanii cu partide minunate de atac până spre sfârșitul vieții sale.

Victoria lui Tigran Vartanovici Petrosian (Uniunea Sovietică, 1929-1984, campion mondial între 1963-1969) asupra lui Botvinnik a sosit într-un moment în care dreptul campionului la meciul revanșă fusese abolit. Petrosian a practicat un stil pozițional extrem de prudent, ceea ce l-a făcut destul de nepopular printre amatorii de șah. După cum observa Botvinnik, intuiția fără egal a lui Petrosian îi permitea să aleagă mutarea fără prea mare efort de calcul. Acest stil economic l-a menținut în rândurile Candidaților până cu puțin timp înainte de sfârșitul brusc al vieții.

Boris Vasilievici Spassky (Uniunea Sovietică, n. 1937, campion mondial între 1969-1972) este primul campion mondial din perioada de după război care a reușit să demonstreze o superioritate clară asupra celorlalți candidați la titlul mondial pe parcursul unei perioade relativ lungi, de șase ani. El a câștigat cinci dintre cele șase meciuri ale Candidaților din 1965 și 1968 la o diferență de 3 puncte, dar înfrângerea în prima confruntare cu Petrosian în 1966 l-a obligat să reia totul de la capăt.

Jocul lui Spassky se baza pe acumulări poziționale cu tendința de explozie tactică, un fel de versiune mai riguroasă a stilului lui Tal. A fost supranumit jucătorul sloi de gheață, din cauza aspectului liniștit pe care îl afișa în timpul turbulențelor incontrolabile pe care tot el le provoca pe tablă, dar conform propriei mărturisiri aceasta era numai o mască; "Înăuntru, totul fierbe", a conchis el.

Considerat de mulți cel mai mare jucător din toate timpurile, Robert James Fischer (1943-2007, campion mondial între 1972-1975) și-a croit drum spre meciul cu Spassky într-un manieră fără precedent și, până acum, imposibil de repetat. Victoriile cu scorul de 6-0 în sferturile și semifinalele Candidaților din 1972 fac parte dintr-o serie de 20 de victorii consecutive în partide cu mari maeștri, un record împins cu mult dincolo de limitele imaginabile ale puterilor umane.

În ciuda unui start nefavorabil (0-2) în așa numitul Meci al Secolului de la Reykjavik 1972 și a scorului negativ (1-4) în partidele anterioare cu Spassky, Fischer a câștigat meciul cu relativă ușurință (12,5-8,5). Mulți comentatori i-au prezis o carieră îndelungată în calitate de campion mondial, dar în mod neașteptat Fischer nu a acceptat condițiile FIDE pentru meciul din 1975 cu noul challenger, Anatoly Karpov, renunțând astfel la titlu și retrăgându-se din activitatea competițională oficială pentru totdeauna. El a revenit în mod neașteptat în 1992, jucând un așa zis meci revanșă cu Spassky în Yugoslavia aflată sub embargou, fapt care i-a atras numai neplăceri în partea finală a vieții.

Fischer a practicat un stil multilateral. Pregătirea sa în deschidere devenise proverbială, tehnica sa de final era temută de toți, iar în jocul de mijloc profunzimea strategică venea dublată de o precizie tactică impresionantă.

Fiind încoronat "la masa verde" Anatoly Evgenievici Karpov (n. 1951, campion mondial între 1975-1985 și 1993-1999) a făcut în perioada imediat următoare tot posibilul să demonstreze că este cel mai puternic jucător din lume. Aceste eforturi s-au concretizat într-un record absolut în ce privește numărul de turnee câștigate (peste 150!), deși meciul pentru titlu din 1978 cu dizidentul Victor Korcinoi l-a dus în pragul pierderii titlului.

Karpov s-a distins printr-un stil fluent, intuitiv, care îi permitea să obțină dominația asupra întregii poziții. Repertoriul său de deschideri era restrâns, dar bine studiat, iar tehnica sa de final era comparabilă cu cea a lui Capablanca sau Fischer.

Ca și Botvinnik, Karpov a fost un vârf de lance al sistemului sovietic; în mod sugestiv, el a fost detronat de un "fiu al Perestroicăi", Garry Kimovici Kasparov (n. 1963, campion mondial între 1985-1993).

Stilului echilibrat al lui Karpov, Kasparov i-a opus un joc agresiv și fără compromis, dublat de o pregătire teoretică împinsă până adânc în jocul de mijloc. Pot fi observate similarități cu Spassky, Tal sau chiar Alehin, cel din urmă fiind idolul din copilărie al lui Garry.

Antrenori

mihail-marinth

 

MIHAIL MARIN

 

Mai mult

luiza-marinth

 

LUIZA MARIN

 

Mai mult

 

otilia-baciuth 

 

OTILIA BACIU

 

Mai mult

 

stefan-baciuth

 

STEFAN BACIU

 

Mai mult

 

vlad-jianuth

 

VLAD JIANU

 

Mai mult

 

Copyright © 2014 - 2016 Sah Club Mihail Marin. Toate drepturile rezervate.