Am fost la Băile Felix!!!

După frumoasa experienţă de la Băile Felix, Ştefan Baciu, în dubla sa calitate de arbitru al competiţiei şi antrenor al clubului nostru, ne va împărtăşi impresiile proaspăt întipărite de la Finalele României pentru copii, juniori şi tineret:

„Se poate spune că Finalele României pentru copii, juniori şi tineret de la Băile Felix au fost puţin „altfel” comparativ cu ediţiile precedente. Dacă înainte copiii jucau în perioada pomilor înfloriţi, acum şi-au disputat punctele într-o staţiune ornată cu zăpadă şi cu flori de gheaţă. Ca de obicei, finalele au fost tratate cu seriozitate. Cluburile mari au deplasat la finale delegaţii numeroase, pentru a obţine cât mai multe medalii. S-au deplasat şi mulţi antrenori pe care, de multe ori, îi întâlneam pe holuri, gândindu-se probabil la variante de succes pentru următoarea partidă a elevilor. Din ceea ce am putut urmări, au fost partide bune din punct de vedere calitativ. La categoria băieţi 8 ani, unde am fost arbitru, participanţii au dovedit nu numai o bună cunoaştere a finalurilor elementare, ci, de multe ori, şi a unor variante în deschidere. Am remarcat faptul că, pe lângă aceste cunoştinţe, unii micuţi uzează şi de multe trucuri pentru a-şi crea avantaje sau pentru a obţine superioritate, de orice fel. Astfel, am fost solicitat să intervin în favoarea unuia dintre jucători deoarece adversarul îl deranja. Fie „se strâmba”, fie „privea piesele adverse cu multă ură”, fie „se mişca pe scaun”. Aceste trucuri dispar la categoriile de vârstă mai mari, fiind înlocuite cu „trucuri” tactice. De multe ori contează şi pregătirea la adversar, ceea ce s-a întâmplat şi cu cei şase reprezentanţi ai clubului nostru la Finalele din acest an.

            Rezultatele obţinute de ei reflectă, în bună măsură, cunoştinţele acumulate, dar şi experienţa de concurs. De fapt, finala naţională reprezintă cel mai bun test pentru evaluarea unui junior. În mai mică măsură, rezultatele au fost influenţate de emoţii sau de „respectul” pentru ELO-ul adversarului. Uneori, când uitau că au în faţă adversari cu un ELO mult mai mare, au fost aproape de o victorie de moral. M-am bucurat că au fost în situaţia de a juca o partidă decisivă pentru a se clasa în primii 10 sau chiar de a fi aproape de podium. Important este că au jucat cu încredere, indiferent de adversar, doar pentru bucuria de a juca. M-am bucurat că au avut ambiţia dea a concura la toate cele patru probe ale competiţiei, cu rezultate din ce în ce mai bune. Şi sper că acest important turneu să crească apetitul pentru şah, pentru frumos, pentru creativitate...

Vă doresc să vă bucuraţi în continuare de magia celor 64 de pătrăţele şi nu lăsaţi să se scurgă secundele fără ... şah, şah, şah!

Felicitări pentru toţi jucătorii clubului nostru!”

       WP 20170211 001  WP 20170211 025  WP 20170211 040  WP 20170213 002

Antrenori

mihail-marinth

 

MIHAIL MARIN

 

Mai mult

luiza-marinth

 

LUIZA MARIN

 

Mai mult

 

otilia-baciuth 

 

OTILIA BACIU

 

Mai mult

 

stefan-baciuth

 

STEFAN BACIU

 

Mai mult

 

vlad-jianuth

 

VLAD JIANU

 

Mai mult

 

Copyright © 2014 - 2016 Sah Club Mihail Marin. Toate drepturile rezervate.